O femeie a fost SECHESTRATĂ alături de nepoți pentru o REȚETĂ DE MICI

Știrile zilei
Polițiștii din Hunedoara au prins doi bărbați care, în luna septembrie, ar fi legat de mâini și de picioare o femeie și pe cei doi nepoți ai acesteia în vârstă de opt, respectiv zece ani, pentru o rețetă de mici.
Suspecții le-au lipit celor trei și bandă adezivă peste gură și i-ar fi cerut femeii rețeta de mici pe care familia o folosește în afacerea cu mezeluri și carne.
La final aceștia au plecat cu mai multe bunuri, printre care bijuterii, ceasuri, dar și 37.000 de lei.
Poliţiştii din Hunedoara au efectuat luni cinci percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi, de 31 şi 33 de ani banuiţi de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată.
„Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că cei doi bărbaţi, la data de 03 septembrie 2022, au pătruns într-o locuinţă situată în cartierul Peştişul Mare, din Hunedoara, unde au exercitat acţiuni violente împotriva persoanei vătămate, o femeie în vârstă de 64 de ani şi a nepoţilor acesteia, în vârstă de 8 şi de 10 ani, pe care i-au lipsit de libertate în mod ilegal, legându-le mâinile şi picioarele şi aplicându-le bandă adezivă pe gură, după care au sustras din locuinţă 37.000 de lei, mai multe bijuterii, ceasuri şi alte bunuri. După sustragerea acestor valori, bărbaţii au părăsit locuinţa lăsând părţile vătămate legate, acestea fiind găsite la scurt timp de un membru al familiei, care a alertat poliţiştii”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al IPJ Hunedoara, potrivit ziuadevest.ro.
Potrivit oamenilor legii, ancheta s-a desfășurat în dificultate, deoarece fețele celor doi suspecți erau acoperite cu cagule.
Sursa: www.ziuadevest.ro
Foto: Facebook






