O femeie amenință că se aruncă de la înălțime, în zona JUMBO

Știrile zilei
Echipaje ISU și ale poliției au fost alertate în zona magazinului Jumbo din Constanța după ce o femeie s-a urcat pe stâlpul unde este amplasată reclama și amenință că se aruncă de la înălțime.
La fața locului intervin pompierii cu autoscara, un echipaj SMURD și o autospecială cu apă și stingere.
La fața locului se află și un negociator care încearcă să o convingă pe femeie să renunțe la gestul necugetat pe care vrea să îl facă.
UPDATE
Femeia a fost coborâtă, nu are nevoie de îngrijiri medicale.
UPDATE 2:
În jurul orei 15:54, prin apel unic de urgență 112 am fost informati despre faptul că o femeie a urcat pe un stâlp din parcarea unui hypermarket din municipiul Constanța, cu intenția de a se arunca în gol.
Încă din timpul apelului, la fața locului s-au alocat 1 autospeciala de stingere, 1 autoscara, 1 echipaj SMURD tip B și 1 autospeciala muncă operativă, cu un total de aproximativ 15 pompieri.
Imediat după primirea apelului, la fața locului au ajuns și polițiști din cadrul Secției 4, adjunctul Poliției municipiului Constanța și șeful Secției 4, care au asigurat un perimetru de ordine și siguranță publică, până la sosirea organelor abilitate. La fața locului s-a deplasat și un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Victima, femeie de aprox 20 de ani, a fost coborâtă cu autoscara in jurul orei 17:30 și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau transport la spital.

Autoscară ISU Constanța la Jumbo






