O femeie-cărăuș de droguri a fost prinsă în Otopeni: A înghițit mai multe pachețele cu cocaină

Știrile zilei
O femeie a fost prinsă în Aeroportul Otopeni cu 160 de grame de cocaină, ambalată în cașete și ascunsă în corpul acesteia. Românca ar fi înghițit pachețelele cu droguri înainte de decolare și le-ar fi eliminat în timp ce era în tranzit.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, o femeie a fost reţinută miercuri, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc.
„Din cercetările efectuate a rezultat că inculpata a procurat, transportat şi deţinut vederea comercializării 12 cașete conţinând cantitatea totală de 159,06 grame cocaină, pe care intenţiona să o scoată din ţară la data de 15.10.2023, când a fost depistată de către poliţiştii de frontieră, cu ocazia supracontrolului de securitate efectuat în zona de tranzit a Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti – Otopeni.
În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile”, precizează reprezentanții DIICOT.
Citește și:
Un traficant din Constanța avea „bazar” acasă: Vindea mai multe tipuri de droguri






