O femeie din Lazu a fost înjunghiată de concubin. Agresorul s-a înjunghiat și el

Știrile zilei
Cadrele medicale au fost solicitate în această dimineață să intervină în ajutorul unei persoane care a fost înjunghiată în zona toracică. Ulterior s-a înjunghiat și agresorul, transmit medicii din cadrul SAJ Constanța.
În această dimineață, în localitatea Lazu, în jurul orei 10:02, a fost sesizat, prin apel 112, faptul că un bărbat, de aproximativ 40 de ani, și-ar fi agresat concubina, de 39 de ani, cu un obiect înțepător-tăieror în zona toracelui.
Ulterior, bărbatul și-ar fi autoprovocat răni, acesta aflându-se în stare gravă.
Medicii le-au acordat amândurora îngrijiri la fața locului, starea acestora fiind stabilă.
Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale efectuează cercetări la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și a încadrării juridice.
UPDATE:
Ambii soți prezintă plăgi la nivelul toracelui, în zona inimii. Ea este în sala de operație, iar el conștient la investigații.






