O femeie s-a aruncat în GOL de la etajul patru, sub ochii autorităților. A MURIT la spital

Știrile zilei
O femeie în vârstă de 72 de ani s-a aruncat astăzi de la etajul 4 al unui bloc din cartierul Vidin, municipiul Brăila. Pompierii au adus la fața locului și salteaua pneumatică, însă nu ar fi putut fi amplasată din cauză gardului care delimitează trotuarul de grădina de lângă bloc.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 72 de ani, ameninţă că se va arunca de la etajul 4 al apartamentului în care locuieşte, situat pe Calea Galaţi din municipiu.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, un negociator din cadrul IPJ Brăila, sprijiniţi de pompierii din cadrul ISU Brăila cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o
Echipajul medical de pe ambulanță a intervenit imediat, efectuând manevrele de resuscitare. Femeia a fost transportată la spital, în stare critică.
Ulterior, în ciuda eforturilor medicilor, brăileanca a decedat.
Ce spun pompierii despre intervenție
”Referitor la evenimentul care s-a produs astăzi in municipiul Brăila, ISU a deplasat la fața locului o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o saltea pneumatică de salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
În ceea ce privește salteaua pneumatică, utilizarea acestor perne pneumatice în misiunile de salvare ale pompierilor se recomandă doar ca soluție excepțională, în cazul în care toate celelalte modalități de intervenție nu sunt viabile. Menționăm faptul că aceasta nu a putut fi instalată deoarece la nivelul solului, deasupra ferestrei unde se afla persoana, există o construcție (balcon), vegetație înaltă și un gard metalic.
În plus, așa cum am menționat anterior, la locul intervenției a fost alocată și o autoscară de salvare de la înălțime. Cu toate acestea, persoana a refuzat să coopereze”, a transmis printr-un comunicat ISU Brăila.
Sursa foto/video: www.debrăila.ro






