O gravidă de 32 de ani, în luna a șaptea, a MURIT de COVID. Nu era vaccinată și s-a tratat singură, acasă

Știrile zilei
Medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva o gravidă, aflată în luna a șaptea, internată în secția ATI a spitalului județean din Oradea. Nu era vaccinată și timp de o săptămână s-a tratat singură, acasă.
Femeia de 32 de ani era din localitatea Nucet și mai avea patru copii. S-au infectat cu noul coronavirus și ea, și soțul. Bărbatul este în izolare, acasă.
Pișta Vitan, soțul femeii decedate: „Mi-a spus doctorul: <E însărcinată doamna, o să îi dau medicamente cu risc>. I-am spus să o salveze că am patru copii”.
Femeia nu a mers la medic la primele semne ale bolii, deși avea dificultăți de respirație.
Lucia Daina, director medical la Spitalul Județean din Oradea: „Pacienta s-a prezentat în serviciul de urgență acuzând o patologie specifică COVID și menționând că de șapte zile se tratează acasă considerând că este o patologie pe care o poate gestiona singură”.
În primă fază, a fost internată la maternitate. Starea i s-a înrăutățit rapid și a fost adusă înapoi la Spitalul Județean, în secția de Terapie Intensivă. A murit după 10 zile.






