O judecătoare a fost amenințată cu moartea după criticile la adresa LGBTQ: ”Celor care mi-au dorit moartea, le doresc viaţă lungă şi fericită”

Știrile zilei
Judecătoarea Adriana Stoicescu a criticat zilele trecute extrem de dur comunitatea LGBT pentru insistența de a expune în public sexualitatea lor. În urma declarațiilor ea a primit numeroase înjurii, jigniri și chiar amenințări cu moartea.
Fosta preşedintă a Tribunalului Timiş a izbucnit la adresa LGBTQ, după ce în Timișoara a fost organizat un prim festival dedicat mișcării: ”O mâna de imberbi, cărora nu le crește barbă și care nu se hotărăsc dacă să poarte sau nu sutien, a pus mâna pe planetă. În numele unei libertăți prost înțelese suntem chemați să înțepenim în poziție de drepți în fața unor specimene care, dacă trăiau în preistorie, ar fi fost micul dejun al unui animal mai pricăjit. Oameni mici și frustrați, înțepeniți în traumele copilăriei în care, probabil, s-au simțit neiubiți, vor să legifereze frustrarea lor. Să ne facă să ne simțim vinovați pentru neîmplinirile lor. Apoi să întoarcă lumea cu susul în jos. Pentru că vor și pot. Se pretind torturați și marginalizați și ne cer să facem doi pași în spate. Să ne fie rușine că ne simțim și ne numim femei și bărbați, să ne ascundem în grote și, atunci când ieșim, să îngenunchiem cuviincios, în față oricui, dar nu în față Lui”. În scurt timp, postarea a devenit virală, adunând mii de comentarii și aprecieri. Adriana Stoicescu s-a declarat revoltată de faptul că primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a alocat 50.000 de lei pentru un festival Pride în oraş, în schimb nu a finanţat un eveniment extrem de îndrăgit în rândul cetățenilor, Festivalul Inimilor.





