O mașină a intrat într-un copac și a ricoșat într-un stâlp pe DN39E, spre Cumpăna. Sunt 2 răniți

Știrile zilei
Astăzi, în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 39E, în afara municipiului Constanța.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 25 de ani, și un copac, ulterior vehiculul ricoșând într-un stâlp de beton.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, precum și a pasagerei din dreapta, o femeie, de 22 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.





