O navă din Republica Moldova, lovită de un obuz rusesc în Marea Neagră

Știrile zilei
Nava comercială MILLENIAL SPIRIT, aflată sub pavilionul Republicii Moldova, a fost lovită vineri de un obuz în Marea Neagră, transmite Agenția Navală a Republicii Moldova într-un comunicat de presă.
Nava a fost lovită în apele neutre ale Mării Negre. Tot echipajul e format din marinari ruși, potrivit comunicatului citat.
Nava MILLENIAL SPIRIT IMO Nr. 7392610 (nava de tip Chemical Tanker) a fost lovită de un obuz a cărui proveniență nu se cunoaște. La bordul navei a izbucnit un incendiu, echipamentele și bărcile de salvare au fost distruse, echipajul navei a părăsit nava echipați doar cu veste de salvare.
Navele din apropiere i-au salvat pe membrii echipajului.
În postare oficialii ucraineni au dat de înţeles că nava ar aparţine României, însă, potrivit Marine Traffic, Millennium Spirit navighează sub pavilion moldovenesc.
Citește și:
O navă turcească a fost lovită de o rachetă, în Marea Neagră. Se îndrepta către Portul Constanța






