O persoană a MURIT după ce a căzut într-o groapă, în parcul de la Gară

Știrile zilei
Un bărbat care a căzut într-o groapă săpată în parcul de la Gara Constanța a fost găsit decedat.
Reamintim că în zonă se efectuează ample lucrări la rețelele subterane pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea rețelelor termice primare / transport a energiei termice din municipiul Constanța – Etapa I”.
La fața locului sunt și polițiștii și criminaliștii care au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut tragedia.
Trupul neînsuflețit al victimei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor care au dus la deces.
UPDATE:
La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o gaură de vizitare a sistemului de termoficare din zona Parcului Gării C.F.R. a fost găsit un bărbat decedat.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 50 de ani.
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că gura de vizitare a sistemului de termoficare era semnalizată corespunzător prin panouri din plastic și bandă de ďelimitare.
În urma examinării exterioare a cadavrului, s-a constatat că acesta nu prezintă urne vizibile de violență.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.






