O persoană, obligată să practice prostituția! Indivizii care și-au însușit sumele obținute din exploatarea sa au fost arestați

Știrile zilei
În data de 8 august 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT – Structura Centrală, au efectuat trei percheziții domiciliare, în județul Teleorman, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.
Astfel, pe parcursul anului 2022, doi suspecți, profitând de starea de vulnerabilitate a altei persoane, ar fi adăpostit-o, într-un imobil, din municipiul Alexandria și prin folosirea violenței fizice și psihice, ar fi obligat-o la practicarea prostituției, în locația respectivă sau în alte imobile din județul Teleorman sau municipiul București.
Victima a fost transportată și supravegheată în mod constant de cei doi bănuiți, care și-ar fi însușit sumele de bani obținute din exploatarea acesteia.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate telefoane mobile, documente de stare civilă ale persoanei vătămate, precum și alte mijloace de probă.
Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor două persoane bănuite (una aflată în detenție, într-o altă cauză penală).
La data de 9 august 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor București.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Se precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto: Image by krakenimages.com on Freepik
Citește și:






