O profesoară la un liceu de top a fost ÎNJUNGHIATĂ de un elev: Femeia a fost preluată imediat de Ambulanță

Știrile zilei
O profesoară de la Colegiul Național „Ion Creangă” din Capitală a fost înțepată cu un cuțit de un elev, în zona gâtului, la începutul orei de japoneză.
Potrivit „Adevărul”, elevul are 16 ani, este clasa a X-a și nu este cunoscut ca fiind un copil problemă sau agresiv. Rana profesoarei este superficială, aceasta este conștientă și primește îngrijiri medicale.
„La data de 5 aprilie 2023, în jurul orei 12.40, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 14 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, cadru didactic la o unitate de învățământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un obiect tăietor-înțepător, în timp ce se afla la ora de curs. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia polițiștilor”, se arată în comunicatul poliției.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.
Colegiul Național „Ion Creangă” este considerat unul de top în București.
Sursa foto: Facebook.com






