O tânără își caută familia biologică. Aceasta ar fi din orașul Ovidiu

Știrile zilei
Tânăra Anamaria Iordache, născută prematur, în Constanța, în data de 29 martie 1995, aflată în plasament până la trei ani și jumătate, adoptată mai apoi, încearcă să își găsească familia despre are date importante în ceea ce privește identitatea.
Anamaria a solicitat sprijinul comunității de pe pagina de socializare Facebook „The never forgotten romanian children – Copiii niciodată uitați ai României” pentru a reuși să ia legătura cu părinții ei.

„Bună ziua, numele meu la naștere a fost IORDACHE ANAMARIA, iar numele părinților mei biologici este IORDACHE FLOARE și IORDACHE DANIEL, despre ei aș dori sa aflu informații, aș vrea sa îi cunosc.
M-am născut pe data de 29.03.1995 în Constanța, am venit pe lume prematur, la 7 luni și nu aveam prea multe șanse la viață.
La scurt timp după nașterea mea am fost luată în plasament de o familie din Constanța, la care am stat până la vârsta de 3 ani jumate, pentru că atunci am fost adoptată de o familie minunată, care m-a iubit și s-au luptat mereu să nu-mi lipsească nimic și cu această ocazie vreau să spun din nou: mami, tati, va mulțumesc pentru șansa la o viață frumoasă și pentru iubirea voastră.
Le mulțumesc totodată și pentru că și-au dat acordul ca eu să îmi găsesc familia biologică.
Am informații că părinții mei biologici sunt din OVIDIU, CONSTANȚA și că la momentul la care m-am născut aveam doi frați.
Cam aceasta este povestea mea care sper să meargă mai departe în cel mai frumos mod!
Vă rog să mă ajutați cu DISTRIBUIREA căutării mele și orice informație aveți vă rog să scrieți paginii.”






