OFICIAL: Cum s-a petrecut OMORUL Alinei. Ce spune procurorul de caz, după audierea Loredanei, fata care și-a ucis prietena

Știrile zilei
Procurorul Viorel Teliceanu a oferit, astăzi, un punct de vedere oficial cu privire la decesul Alinei, copila din Vaslui ucisă de pretena ei din copilărie, Loredana.
Audierile Loredanei, fata de 18 ani acuzată de omor, au durat mai multe ore, iar, la final, procurorul a cerut arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru omor.
„Între cele două fete, care se știau din grădiniță, a existat un conflict mocnit, iar tânăra ucisă, Alina, chiar voia să plece de pe litoral zilele următoare. Pe fondul acestui conflict, tânăra acuzată de omor a înjunghiat-o pe victimă în zona cervicală.
Apoi s-a schimbat, a pus victima într-o valiză – chiar cea a fetei ucise – a urcat în lift și a chemat un texi. A urcat geamantanul în taxi, ajutată de un coleg, care trecea, întâmplător, pe acolo”, a povestit procurorul de caz.
Taximetristul a fost rugat să o transporte în zona Parcului Diana. Bărbatul a și întrebat-o în mod insistent ce conținea valiza, întrucât era foarte grea, numai că ea a motivat că are cărți în valiză. Fata este elevă în clasa a XI-a, trecea clasa a XII-a, se pare și și-ar procurat cărți de aici, de pe litoral.
Potrivit procurorului Teliceanu, copila rănită în spate a agonizat și a sângerat circa 30 de minute, timp în care i s-a scurs și sângele și, din acest motiv nici nu ar fi curs sânge pe tot traseul care l-a avut până la banca din parc.
Ora decesului este estimată la 3.00-4.00 dimineața, cu o oră și jumătate înainte să fie găsită de pescarul ce a trecut prin parc.
Procurorul Viorel Teliceanu o caracterizează pe Loredana ca fiind speriată, dar se poate observa lipsa empatiei în care a fost crescută.
A doua, zi, fata s-a dus la muncă, acolo unde, colegii, deja o căutau pe Alina, ce nu ajunsese la job.
Citește și:






