Oficial de la DIICOT: Un minor de 15 ani este în spatele amenințărilor cu bombă primite de instituțiile și autoritățile publice din țară

Știrile zilei
Astăzi, în urma activităților investigative desfășurate de oamenii legii a fost identificată persoana care ar fi conceput și transmis, pe adresele de poștă electronică ale unor instituții și autorități publice, dar și ale unor persoane juridice din România, mesaje de amenințare cu privire la amplasarea unor dispozitive explozive.
Activitățile au fost derulate de polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Făptuitorul este un minor, în vârstă de 15 ani, cetățean român, potrivit comunicatului transmis de DIICOT.
În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare în scop terorist prevăzută de art. 32 alin. 4 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Se precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Amintim că, în urmă cu aproape o săptămână un mesaj anunța că ar fi fost depuse bombe în mai multe spitale din țară, însă și la Ministerul Sănătății.
Foto: Ilustrativ (www.unsplash.com)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






