Oficial de la IPJ Constanța: Cum s-a produs accidentul din apropierea localității Băneasa

Știrile zilei
Un accident rutier grav a avut loc ieri, 3 septembrie, în apropierea localității Băneasa, acolo unde două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, o femeie și-a pierdut viața și alte nouă persoane au fost rănite, printre care și trei copii.
Oficial de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța:
„Ieri, în jurul orei 18:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în apropierea localității Băneasa.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de 2 bărbați, de 72 de ani, respectiv, de 24 de ani.
În urma impactului, a rezultat decesul la fața locului a unei pasagere de 44 de ani, din primul autoturism și rănirea ușoară a celor 2 conducători auto.
De asemenea, a rezultat vătămarea corporală ușoară a 3 pasagere de 5 luni, 10 ani și 18 ani precum și a 2 pasageri de 2 ani și 47 de ani, toți din primul autoturism.
Totodată a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 2 pasageri, ambii de 18 ani din cel de-al doilea autoturism.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis un oficial de la IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Citește și:
(FOTO) O femeie a MURIT în urma accidentului de pe DN3, din zona Băneasa






