OFICIAL de la IPJ Constanța despre accidentul rutier produs pe DN22, la intersecția cu Piatra

Știrile zilei
Astăzi, în jurul orei 12:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN22, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-ar fi produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, în vârstă de 32 de ani, respectiv 36 de ani, care ar fi circulat din sensuri opuse.
În urma accidentului rutier, au fost ușor răniți conducătorii auto și patru pasageri, respectiv două femei, în vârstă de 28 de ani și 30 de ani, și două minore, în vârstă de 2 ani, respectiv 4 ani.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: Ilustrativ (www.pexels.com)
Citește și:
Carambol pe DN22, la intersecția cu satul Piatra: Sunt șase victime, printre care doi copii






