Oficial: Începe procesul criminalului care l-a ucis pe paznicul bazei sportive din Mamaia

Știrile zilei
Ionel Marius Toma, criminalul paznicului de la baza sportivă din stațiunea Mamaia va fi trimis în judecată. Magistrații Tribunalului Constanța au constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ale Parchetului și au dispus începerea judecăţii cauzei.
Pe 26 iulie 2023 era descoperit, la baza sportivă de la intrare în stațiunea Mamaia, cadavrul unui vârsnic de 69 de ani, care fusese ucis cu cruzime și incendiat. Autorul a fost prins chiar a doua zi: el se numește Ionel Marius Toma.

Crimă în Mamaia

Crimă în Mamaia

Crimă în Mamaia
Dosarul 6078/118/2023 a fost înregistrat pe 5 septembrie 2023. Bărbatul va fi trimis în judecată pentru omor calificat. Decizia judecătorilor Trbunalului Constanța a fost luată ieri, iar acuzatul are trei zile la dispoziție, de la comunicare, pentru a face recurs la sentință.
Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale.
În 2021, Ionel Marius Toma s-a judecat cu Poliția Locală Constanța. La acea vreme, acesta a cerut și a obținut, de la magistrații Judecătoriei Constanța, înlocuirea a două amenzi cu avertismentele de rigoare.
Citește și:






