Oficial: Mega Image a cumpărat rețeaua Profi

Știrile zilei
Firma care deține lanţul de magazine Mega Image, Ahold Delhaize, a anunţat astăzi că a ajuns la un acord privind achiziţionarea companiei Profi Rom Food, care operează reţeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa.
”Ahold Delhaize, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa mondială de retail alimentar, care în prezent deţine 19 branduri la nivel global, printre care şi Mega Image, anunţă că a ajuns la un acord privind achiziţionarea companiei Profi Rom Food, care operează reţeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa”, anunţă grupul.
Tranzacția în valoare de 1,3 miliarde de euro este supusă aprobării de către autoritățile competente în materia regulilor de concurență și se estimează a fi finalizată în cursul anului 2024.
Prin reuniunea celor două branduri, Mega Image și Profi, grupul își dorește extinderea prezenței la nivel național.
La acest moment, Mega Image deține 969 de magazine în toată țara, iar Profi are o rețea de 1.650 de magazine în 800 de localități, cu un număr de 28.000 de salariați, venituri de 2,5 miliarde euro, conform Profit.ro.
Sursă foto: unspalsh.com.
Citește și:
Magazinele Profi, amendate pentru practici înşelătoare din cauza cupoanelor pentru reduceri






