Oil Terminal S.A. și-a stabilit directorul general: Viorel-Sorin Ciutureanu va conduce societatea și în următorii 4 ani

Știrile zilei
Printr-un raport transmis de Consiliul de Administrația al Oil Terminal S.A către Bursa de Valori București și Autoritatea de Supraveghere Financiară se anunță că a fost finalizată procedura de selecție a directorului general și cea a directorului financiar ai companiei.
Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice, cu modificarile și completările ulterioare.
Astfel, Consiliul de Administrație al societății, întrunit în ședință astăzi 19.06.2023, în baza recomandării Comitetului de Nominalizare și Remunerare, a numit directorii cu contract de mandat, pentru o perioada de 4 ani (20.06.2023 – 20.06.2027) în persoana lui Viorel-Sorin Ciutureanu, în funcția de director general și a Adrianei Frangu, în funcția de director financiar.
Documentul este semnat de președintele Consiliului de Administrație, Cristian-Florin Gheorghe.
Potrivit www.listafirme.ro, Oil Terminal SA a fost înființată în data de 1 februarie 1991 și se clasează pe Locul I în Top Afaceri România, domeniul 5224: Manipulări.
În anul 2021, Oil Terminal SA a avut o cifră de afaceri de 212.323.542 de lei și 947 de angajați.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






