za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Știrile zilei - Omagiu adus Mihaelei Galani de foștii săi profesori din cadrul Specializării Jurnalism a Universității „Ovidius”: „E imposibil să o uiți, vie sau adormită. Te copleșește neputința, golul”

Omagiu adus Mihaelei Galani de foștii săi profesori din cadrul Specializării Jurnalism a Universității „Ovidius”: „E imposibil să o uiți, vie sau adormită. Te copleșește neputința, golul”

Omagiu adus Mihaelei Galani de foștii săi profesori din cadrul Specializării Jurnalism a Universității "Ovidius": "E imposibil să o uiți, vie sau adormită. Te copleșește neputința, golul"

Știrile zilei

04.01.2022

De către Ziarul Amprenta

Într-o postare emoționantă, profesorii Specializării Jurnalism din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța își exprimă regretul profund față de dispariția prematură dintre noi a fostei studente și masterande Mihaela Galani, cea care a plecat prematur spre o lume mai bună în dimineața zilei de luni, 3 ianuarie.

Redăm, în cele ce urmează, gândurile profesorilor care i-au îndrumat pașii Mihaelei în anii de studiu:

Lect. univ. dr. Mariana BAFANĂ:

„Dragi colegi, studenți, absolvenți, ne este nespus de greu să exprimăm în cuvinte durerea pentru pierderea studentei noastre Mihaela Galani. Inimile noastre plâng alături de cei care au iubit-o și au apreciat-o ca un suflet care a luptat în ultimii ani ca să trăiască, să-și împlinească visurile și să reușească în activitatea profesională, în ciuda problemelor medicale.

Mihaela a cerut doar dreptul la timp ca să-și construiască un drum spre desăvârșire, cu ambiție, încredere și entuziasm pentru frumos, pentru creație. Și a reușit atât cât i-a permis timpul…Mai departe, estetica frumosului va continua în alte dimensiuni. Dum lin printre stele, unde aripile tale de înger vor crea în eternitate!

Lăsăm mai jos câteva versuri preluate de pe pagina ei, cuvinte în care s-a regăsit în ultimii ani”.

Dreptul la timp

Nichita STĂNESCU

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Conf. univ. dr. Raluca PETRE:

„Cei mai mulți dintre noi trăiesc fără să gândească și să simtă deplin fiecare clipă, pur și simplu. Mihaela nu a avut acest lux. Pentru ea dreptul la timp a fost o bornă pe care a purtat-o cu sine, pe corpul său fragil, când alți copii se gândeau doar la jocuri și jucării. Viața sa a fost concentrată într-o sticluță mică.

În acest spațiu limitat Mihaela a luptat, a crezut și a dat tot pentru ceilalți: pentru familia iubitoare, pentru lucrătorii a căror muncă depindea de ea, pentru comunitatea pe care s-a încăpățânat să o facă un loc mai bun. A luptat pentru lucruri bine făcute aici, în Constanța, cu mâini harnice, cu idei creative și cu forța de a aduce în fața tuturor ideea că se poate și aici să dezvolți ceva trainic și real.

A lucrat neobosit până în ultima clipă a vieții sale, un exemplu pentru noi, profesorii și studenții alături de care s-a format. Viața sa a fost un puls accelerat, pe care îl simțea în podul palmei. NU a lăsat nicio clipă să treacă în zadar. Mihaela Galani, tânără, frumoasă, plină de viață, ne-a lăsat pe toți în urma sa, muți și împietriți”.

Prof. emerit Aurelia LĂPUȘAN:

„A fost, cu siguranță, o studentă specială. Nu pentru că nu am avut și alți mulți, foarte mulți studenți excepționali, ci pentru că Mihaela Galani era cu adevărat specială. Ambițioasă, creativă, plină de o energie nebănuită, dornică să cunoască, să ajute, să se implice. Nimeni nu bănuia că dincolo de zâmbetul acela cald, generos, de om bun, se ascundea suferința ei. Marea ei suferință fizică: o boală nemiloasă, care îi cerea periodic, tot mai des, suplicii, aducându-i infinite dureri.

Pentru omul sănătos este greu de imaginat ce înseamnă patru ore de dializă, uneori și de două ori pe săptămână, așa cum este greu de înțeles cum reușea această ființă frumoasă, delicată să facă față – ca oricare altul – la cursuri, seminarii, licență, disertație, apoi ridicarea unui brand local la nivel internațional printr-un management ce îi uimea și pe cei mai versați dintre oamenii de afaceri.

Da, Mihaela, le-a făcut pe toate cu convingerea că fiecare clipă a vieții ei trebuie trăită frumos, din plin, fără compromisuri. A avut alături familia într-o exemplară configurație a dragostei și înțelegerii.

A știut să înfrunte greul și să meargă înainte. Să rămână frumoasă la chip și la suflet. Să dăruiască prin iubire și înțelegere.
Drum lin printre stele, fată dragă!”.

Prof. emerit Ana Maria MUNTEANU:

„Am văzut-o astăzi, la prânz. E perfectă, ai senzația că respiră. De aceea, dispariția ei este inacceptabilă, absurdă, tragică…

Era, a fost plină de viață, de proiecte, de o energie inepuizabilă, între două dialize sau două vizite la un spital din Paris, după transplantul de acum 10 ani. E imposibil să o uiți, vie sau adormită. Te copleșește neputința, golul.

Dumnezeu să o îndrume, să o vegheze și să o odihnească în pace!”.

Monixa COROIU, fost cadru universitar:

„Am inima împietrită! Un copil minunat, încercat în scurta sa viață de multe provocări, dar care și-a păstrat mereu bunătatea și optimismul, a plecat în această dimineață la stele… Mihaela Galani a fost una dintre cele mai speciale studente de-ale mele, desteaptă, ambițioasă, blândă, caldă și mereu cu un zâmbet larg pe buze… Drum lin în Lumină, om frumos! ???? Știu că te vei regăsi acolo sus cu fratele tău, dar aici ai lăsat un gol imens! Nu știu ce le-aș putea spune acum părinților tăi… Chiar nu știu”.

Sursa foto: Instagram Mihaela GALANI

Citește și:

Mihaela Galani, reprezentant al Gemelli Shoes din Constanța, s-a stins din viaţă la 33 de ani

Ziarul Amprenta

Etichete:

  • Conf. univ. dr. Raluca Petre
  • jurnalism
  • Lect. univ. dr. Mariana BAFANĂ
  • Mihaela Galani
  • Monixa COROIU
  • Ovidius
  • Prof. emerit Ana Maria MUNTEANU
  • Prof. emerit Aurelia LĂPUȘAN
Articole similare

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Nulla ut consequat tellus. Vivamus eget metus a dui tempus posuere. Nam mauris lectus, ornare ut ornare vitae, consequat ac eros. Integer a leo vitae erat faucibus hendrerit bibendum quis dui. Sed …

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina 08.02.2024

La data de 7 februarie a.c., în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa – Postul de Poliție Lumina au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unei autoutilitare care se deplasa pe strada Progresului. Cu ocazia …

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova 08.02.2024

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în urma valorificării unei informații, au descoperit într-un autoturism cantitatea de 245 kg de pește proaspăt, specia caras, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative. În data 07.02.2024, polițiștii de frontieră …

De la același autor

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație 08.02.2024

Zvonurile s-au adeverit. Potrivit hotărârii nr. 1155/30.01.2024 a CA-ului Administrația Fondului Imobiliar SRL consemnată în procesul verbal de ședință nr. 350, bazarul de pe strada I.L Caragiale, pe care constănțenii îl cunosc sub numele de Gorbaciov sau ”La Ruși”, va …

Constanța Imobiliară

Firma unui libanez construiește un cartier rezidențial în Ovidiu, lângă Academia „Gheorghe Hagi” 08.02.2024

În ultimii ani, zonele de la marginea orașelor din județul Constanța s-au dezvoltat rapid. Numeroși investitori au specualat potențialul imobiliar și au achiziționat terenuri la prețuri mici pe care mai apoi fie le-au vândut pe sume colosale fie s-au îmbogățit …

Știrile zilei

Cu ce avere se laudă șeful Poliției orașului Techirghiol, Eduard Grigore 08.02.2024

Pentru ca cetățenii cunoască mai bine oamenii cărora ar trebui să li se adreseze atunci când întâmpină o problemă ce care ține de siguranță, venim în întâmpinarea cititorilor noștri cu prezentarea averilor deținute de șefii secțiilor de poliție de la …

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2025