Operațiunea de căutare a celor două persoane care pluteau pe lacul Siutghiol, finalizată. Ce au găsit salvatorii

Știrile zilei
Căutările echipajelor de salvare din cadrul ISU Dobrogea a celor două persoane care ar fi fost văzute că pluteau pe lacul Siutghiol s-a închiat. Reprezentanții ISU Dobrogeau au transmis că apelul nu se confirmă.
Reamintim faptul că în această dimineață Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în municipiul Constanța, în zona La Butoaie din stațiunea Mamaia unde două persoane ar pluti pe lac.
La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere, o ambulanta SMURD B și o ambarcațiune RIB. De asemenea s-au efectuat verificări cu ambarcațiunea pe lacul Siutghiol. În același timp, pompierii au verificat folosind binoclul de la balconul de unde apelantul a făcut solicitarea prin 112.





