Parohie ortodoxă pentru comunitatea românească din Dubai

Știrile zilei
Patriarhia Antiohiei a transmis un comunicat de presă prin care anunță „cu mare bucurie” înființarea unei noi parohii în orașul Dubai, în Emiratele Arabe Unite, creată în colaborare cu Patriarhia Română.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a decis să înfiinţeze o parohie în Dubai pentru comunitatea românească din zonă. În Emiratele Arabe Unite lucrează și trăiesc în jur de 9.000 de români, creștini ortodocși, care vor avea un preot permanent.
Comunicatul subliniază, folosind cuvintele Patriarhului Daniel, că această nouă parohie, „va întări și mai mult atât relația veche de secole dintre cele două Biserici Ortodoxe surori, cât și prezența și mărturisirea ortodoxă în această parte a lumii”.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea parohiei din Dubai la ședința de lucru din 21 iulie. Parohul comunității românești din Dubai va fi părintele Alexandru Truşcan. Pentru început se va sluji în biserica Buna Vestire din cartierul Jebel Ali (Patriarhia Antiohiei).





