Patru copii ucraineni, dați dispăruți după ce au fugit de la familia din România care îi avea în plasament

Știrile zilei
Pe site-ul Poliției Române au fost publicate anunțurile de dispariție a patru copii din Ucraina care locuiau la o familie din localitatea Certeze, județul Satu Mare, în plasament.
Astfel, la data de 29.10.2023 în jurul orei 02.00 cei patru copii au fugit din imobilul situat in localitatea Certeze.
Este vorba despre Punk Mykola (născut în 23.09.2009), Ilie Cazac (născut în 05.10.2012), Jabenko Tetiana (născută în 23.07.2008) și Gallimullin Macsin (născut în 21.12.2010).
Dispariţia a fost anunţată la 112, iar localnicii şi poliţiştii au pornit în căutarea copiilor, fiind emis inclusiv un mesaj RO-Alert.
De asemenea, au fost mobilizate, în zona Pasului Hera, aproximativ 150 de forțe de ordine, însemnând polițiști, pompieri și salvamontiști.
Totodată, au fost aduse, de la Poliția de Frontieră, inclusiv drone cu termoviziune pentru căutarea minorilor.
Oricine poate da detalii cu privire la cei patru copii poate suna la numărul unic de urgență 112 sau se poate adresa celei mai apropiate secții de poliție.
UPDATE:
Minorii au fost văzuţi în localitatea Coca, iar o persoană i-a condus la postul de Poliție Orașul Nou. Aceștia nu au fost victime ale vreunei infracțiuni.






