Pe ultima sută de metri: Rezultatele inițiale de la Bacalaureat vor fi publicate luni, 3 iulie

Știrile zilei
Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 vor fi afișate luni, 3 iulie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în aceeași zi, de la ora 12, până la ora 18.00.
Candidaţii care depun/transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează odeclaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare asoluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Pentru a depune o contestație online, candidații trebuie să trimită cererea pe adresa de e-mail a centrului de examen, care este de obicei afișată la avizierul școlii unde au susținut probele. Dacă nu găsesc la școală nicio adresă de e-mail dedicată pentru contestații, trebuie să contacteze telefonic centrul de examen pentru a întreba despre ea.
FOTO DOCUMENT Model de cerere pentru contestație la BAC 2023:

Model cerere contestație Bacalaureat






