Pensionarii ar putea primi până la 1.000 de lei de la stat. Află când se vor acorda ajutoarele

Știrile zilei
Președintele Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, Adrian Solomon, susține că ajutoarele pentru pensionari one-off ar putea continua și în 2024.
„De la 1 ianuarie intrăm în alt exercițiu bugetar la nivelul Uniunii Europene şi se lucrează, din câte ştiu eu, la prelungirea acestui sistem. Poate nu de la 1 ianuarie, dar imediat ce documentele vor fi perfectate cu cei de la Uniunea Europeană, vor fi acordate în continuare ajutoarele.
E drept că cele care s-au dat anul acesta pe carduri și nu s-au cheltuit pot fi cheltuite și anul viitor, iar Guvernul lucrează în continuare pentru prelungirea acestui sistem de ajutorare a celor mai săraci dintre pensionari, cam în aceeași formulă”, a informat deputatul Adrian Solomon la DCBusiness.
El precizează că la acest proiect s-a lucrat intens, fiind o reformă pe care Guvernul, ca inițiator al proiectului de lege, l-a negociat cu toți actorii sociali, cu sindicatele și cu asociațiile de pensionari.
„E o reformă care se aplică începând cu data de 1 septembrie 2024, e o reformă pe care experții Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale au confirmat-o ca fiind la baza unei legi sustenabile și a unui sistem de pensii în care în viitorul mediu să se poată plăti fără probleme pensiile în România.
Această lege este de fapt o îmbunătățire a legii pe care am lucrat-o în anii 2017 – 2019, adoptată de Parlament și promulgată din vara lui 2019, pe care PSD nu a avut șansă să o pună în aplicare.
Au venit câteva guverne liberale care au amânat aplicarea legii și iată-ne tot pe noi puși acum de către cetățenii României prin vot să ducem la capăt promisiunea de a recalcula pensiile pe baze noi”, a afirmat deputatul.
Sursa foto: Pexels






