Pentru a-și apăra mama și sora, un adolescent de 17 ani din Ovidiu și-a înjunghiat tatăl: Cum l-au pedepsit judecătorii

Știrile zilei
La începutul acestui an, în toiul nopții, polițiștii din orașul Ovidiu au fost chemați, prin apel 112, la o fermă din zona localității, unde avusese loc o agresiune, la domiciliul lui J.M.M. Ajunși la fața locului, aceștia l-au găsit pe bărbat plin de sânge, înjunghiat în spate, dar și pe soția lui și cei doi copii, o fată de 13 ani și un băiat de 17.
Minorul este cel care își înjunghiase tatăl, sătul de violența pe care acesta o folosea asupra mamei și surorii lui.
În noaptea cu pricina, bărbatul, băut bine, a venit acasă și s-a pus să toarne, pe gât, mai multă țuică. Beat și pus pe scandal, bărbatul a mers în dormitorul alăturat unde se aflau cei doi copii și a început să provoace scandal, reproșându-le acestora că nu îl respectă, că nu îl iubesc și că nu merg la muncă.
Soția lui a încercat să îl trimită la culcare, însă, zadarnic: omul a devenit din ce în ce mai violent și, la un moment dat a venit, amenințător, spre fată, părând că vrea să o strângă de gât.
Nevasta lui s-a interpus între el și fată, iar bărbatul a tăbărât pe biata femeie. Iată cum spun procurorii că s-au petrecut, ulterior, lucrurile: fiul lor, crezând că J.M.M. urma să o agreseze pe mamă și pe sora lui, a sărit din pat, ieșind în fugă din dormitor, iar la scurt timp a revenit în încăpere, în spatele tatălui său. În acel moment, mama l-a auzit pe fiul său spunând „am băgat cuțitul în el”, iar după ce unul dintre copii a aprins lumina în dormitor, a văzut un cuțit a cărui lamă era înfiptă în spatele concubinului ei.
Bărbatul și-a scos singur cuțitul din spate, a început să țipe la fiul lor, iar mama i-a spus băiatului „Fugi!”
Încercând să iasă din casă, băiatul s-a rănit la mână, spărgând un geam. În cele din urmă au fost chemate Ambulanța și Poliția. Așa cum au constatat procurorii, băiatul și-a recunoscut fapta, dar mediul în care trăia, spun magistrații, îi provocau o presiune psihică constantă.
Bărbatul rănit a necesitat două săptămâni de îngijiri medicale. Firește el a avut o cu totul altă versiune: fusese atacat în mod neașteptat de băiat, întrucât era nemulțumit de faptul că nu ar fi primit încă un telefon mobil. În continuare, acesta a plecat din încăpere, iar persoana vătămată s-a întins pe jos, inițial crezând că leziunea nu era foarte gravă. Ulterior însă, a constatat că nu putea să mai respire, astfel că a intrat în panică.
Judecătorii au apreciat gravitatea faptelor și au dispus internarea băiatului într-un centru educativ, pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infractiunii de tentativă la omor.
În acest caz, procurorii sunt cei care a făcut apel la sentința judecătorilor. Recursul se va judeca pe 16.11.2023.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.






