Percheziții la Ciobanu și Hârșova. Zece persoane, reţinute pentru furturi şi braconaj piscicol

Știrile zilei
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au făcut 14 percheziţii, în cadrul unei acţiuni pentru combaterea furturilor şi braconajului piscicol.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării un autoturism, nouă telefoane mobile, 74 de unelte de pescuit, în lungime totală de 5.890 metri (plasele de pescuit sunt tip prostovol, din nylon, monofilament, fir textil – folosirea lor de către persoane neautorizate este interzisă), 400 de kilograme de peşte proaspăt de diferite specii, patru costume impermeabile din neopren, 1.000 de litri motorină, cinci ambarcaţiuni confecţionate artizanal, sumele de 22.150 de lei şi 10.550 de euro.
Valoarea totală a bunurilor confiscate este de 95.930 lei.
De asemenea, s-a confiscat și un autoturism, un Mercedes Clasa C.
În cauză poliţiştii desfăşoară cercetări faţă de 13 persoane pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi braconaj piscicol, zece dintre acestea fiind reţinute şi vor fi prezentate Judecătoriei Hârşova cu propunere de arestare preventivă.
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime şi jandarmi.






