Ploaie de stele, la noapte: Orionidele vor fi extrem de strălucitoare și rapide

Știrile zilei
În noaptea de sâmbătă, 21 octombrie, către duminică, 22 octombrie, unul dintre cele mai frumoase și cunoscute curente de meteori, Orionide, ajunge la maxim.
Meteorii Orionide sunt cunoscuți pentru strălucirea și viteza lor, scrie Meteo Radar.
Orionidele sunt, deasemenea, încadrate de unele dintre cele mai strălucitoare stele de pe cerul nopții, care oferă un fundal spectaculos pentru acești meteori spectaculoși.
Unii oameni consideră că Orionidele sunt cu atât mai speciale cu cât acești meteori sunt de fapt bucăți din cometa 1P/Halley, cunoscută sub numele de cometa Halley. Cometa trece pe lângă Pământ doar o dată la 75 – 76 de ani, dar această ploaie anuală oferă o compensație pentru cei care ar putea rata acest eveniment unic în viață.
În general, pot fi văzute, în medie, 30 de stele căzătoare pe oră, dar pot fi numai 10 sau chiar 60, în funcție de traiectoria planetei noastre și de bogăția norului de particule.
Orionidele se vor vedea cel mai bine după miezul nopții până la răsăritul Soarelui interval în care constelația Orion se află deasupra orizontului, timp de minim o oră – cel mai bine trei ore.
FOTO: Freepik






