Polițiștii s-au autosesizat în cazul cetățeanului care a dirijat circulația la intersecția străzilor Lăpușneanu și Soveja din Constanța

Știrile zilei
Sătul să aștepte în traficul din Constanța, un cetățean s-a apucat, azi, să dirijeze el însuși circulația aproape blocată din intersecția dintre bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Soveja.
În urma unor imagini apărute în spațiul public, la data de 26 aprilie a.c., Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a transmis:
„În municipiul Constanța, la intersecția dintre bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Soveja se desfășoară lucrări de reconfigurare a trecerilor pietonale și a semafoarelor.
În acest context, circulația în zonă este dirijată de către polițiști sau polițiști locali, iar, în lipsa acestora, se desfășoară pe baza indicatoarelor rutiere.
În momentul de față, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier efectuează verificări cu privire la aspectele sesizate.
Polițiștii le recomandă cetățenilor să nu realizeze activități de acest gen, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere”.
Începând de sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 22:00, s-a oprit complet sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja.
Această măsură este necesară deoarece, conform proiectului de mobilitate urbană care prevede modernizarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu, se reconfigurează intersecția, iar stâlpii de semaforizare vor fi mutați.
Totodată, instalațiile electrice vor fi înlocuite, la fel ca și automatul de dirijare a traficului.
Sursa foto: Facebook
Citește și:
Atenție, șoferi! Semaforizarea în intersecția de la City Mall va fi întreruptă pentru câteva zile






