Portul Constanța: Persoană scoasă INCONȘTIENTĂ din apă, în Dana 0

Știrile zilei
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în noaptea de luni, 7 februarie, spre marți, 8 februarie, în jurul orei 24.00, în zona Danei 0 din Portul Constanța.
Potrivit primelor informații, o persoană a fost scoasă de cetățeni din apă, inconștientă.
În urma apelului de la miezul nopții la 112, o persoană a fost scoasă inconștientă din apă din zona Dana 0 iar la fața locului au fost trimise o autospecială ASAS și două echipaje SMURD.
Persoana, în vârstă de 65 de ani, a fost preluată, inconștientă, de SMURD C și transportată pentru îngrijiri medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța Constanța.





