Povestea lui nea Costică, omul care și-a dăruit peste 40 de ani din viață Marinei Române

Știrile zilei
Ministerul Apărării Naționale a făcut cunoscută, printr-o postare pe Facebook, povestea lui Costică Purcaru, nea Costică, așa cum îl alintă colegii. Are 65 de ani și se consideră „veteranul Marinei”.
De loc, este de lângă București, iar doi ani a făcut armata la Mangalia, acolo unde a îndrăgit foarte mult Marina. După 40 de ani, nea Costică este la Constanța, parte a personalului civil contractual, și ocupă postul de operator de macara.
Despre meseria sa, „veteranul Marinei” spune că niciodată nu a dat greș cu ea:
„Macaraua o am din ’82, de când era nouă. Am fost mereu singurul operator, nu am dat niciodată greș cu ea. Băieților mai tineri le place tehnica mai nouă, automatizată, dar eu n-aș da-o pe „blonda” mea pe nimic. Am avut lucrări pe tot litoralul, de la Sf Gheorghe până în Vama Veche. Sunt multe amintiri, patruzeci de ani de amintiri„, a declarat Costică Purcaru.

Costică Purcaru
Totdată, acesta nu are de gând să iasă la pensie.
„Dacă stau, încep sa ma doară toate. Am avut treabă și zilele acestea, am lucrat la pregătirea expoziției pentru Ziua Marinei. Mereu e ceva de făcut”, a explicat nea Costică.
Pentru iubirea pe care a arătat-o față de meseria sa și fața de Marină, Costică Purcaru a fost anul acest, de Ziua Porților Deschise în portul militar Constanța, decorat de contraamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale.
„N-am precupețit niciun efort, cum se zice. Torpile, rachete, tehnică, toată marina mi-a trecut prin mână. Dacă aș scrie un roman, n-aș putea să îl ridic cu macaraua!„, a mai afirmat „veteranul Marinei”.

Costică Purcaru
Foto: Facebook






