Precedent legal controversat: Instanța a decis că e necesar acordul vecinilor pentru a deține un animal de companie în locuință

Știrile zilei
Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au decis, definitiv, să menţină o hotărâre de Consiliu Local din 2007 care îi obligă pe cei care vor să deţină animale de companie şi locuiesc la bloc să obţină acordul vecinilor.
Potrivit adevărul.ro, consilierii timișoreni deciseseră că, pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe.
Procesul prin care a fost cerută anularea hotărârii de Consiliu Local a fost deschis în mai 2019, la Tribunalul Timiş de o localnică. Ea a arătat injustețea unui astfel de document ca fiind o intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate.
Judecătorii Curții de Apel nu s-au arătat înduplecați și au dat dreptate Consiliului Local, arătând că „dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”.
Sentința este definitivă și ar putea crea un precedent în toată țara.






