Premieră: CEC Bank intră pe piața asigurărilor! Românii își vor putea asigura casele și mașinile la stat

Economie
În contextul falimentului City Insurance dar și al contextului economic în care prețul polițelor RCA a explodat efectiv, a fost accelerat proiectul prin care CEC Bank, bancă deținută integral de către statul român, va intra pe piața asigurărilor RCA. Avantajul CEC Bank este că are o reţea de 1.000 de sucursale, iar în aceste unităţi îşi va vinde şi produsele de asigurare.
Ministerul Finanţelor a dat undă verde pentru deschiderea companiei CEC Asigurări. Proiectul, gândit încă de acum doi ani, este construit în jurul principalei bănci a statului, informează Antena 3.
În curând, românii îşi vor putea asigura casele sau maşinile la CEC Bank, o bancă deţinută 100% de stat. CEC Bank confirmă că îşi doreşte să intre pe această piaţă a asigurărilor, dar şi că a obţinut deja aprobarea acţionariatului, adică a Ministerului de Finanţe.
Reprezentanţii băncii spun că sunt necesare aproximativ şase luni până când această companie de asigurări să fie operaţională. Astfel, prima companie de asigurare cu capital de stat, care va vinde românilor cele mai utilizate tipuri de polițe, de la RCA la asigurări de locuință sau bunuri, ar trebui să fie lansată în cel mai scurt timp, probabil chiar în primăvară.






