Premierul Florin Cîțu îi critică pe românii care au ieșit ieri în stradă: ”Un protest cinic”

Știrile zilei
Florin Cîțu îi critică pe românii care au decis să protesteze, sâmbătă, împotriva noilor restricții introduse odată cu certificatul verde. Premierul a afirmat că se aşteaptă să existe sancţiuni după protest.
„Obiectivul respectiv (de zece milioane de persoane vaccinate până în septembrie) era legat de numărul de doze pe care puteam să îl avem pentru a vaccina persoanele. Implicit spuneam că vom avea în România dozele respectivele.
Ne-am uitam şi la protestul de ieri, un protest cinic în ziua în care aveam cel mai mare număr de persoane vaccinate şi vedem că avem multe explicaţii. Una dintre ele este că avem un partid în România şi o mişcare susţinută şi de partide care ar fi fost oarecum pro-europene care au un mesaj anti-vaccinare.”, spune Florin Cîțu, întrebat de ce obiectivul de vaccinare pe care l-a anunțat în primăvară nu a fost atins.
Acesta susţine că cei care au organizat şi participat la protest sunt iresponsabili.
”Iresponsabilitatea unor oameni după aceea pică pe umerii celorlalţi români. Ceilalţi români trebuie să plătească mai mult pentru că unii sunt iresponsabili şi vor ajunge în spital. Vom asigura resursele necesare ca toţi cei care, din păcate, vor avea nevoie de îngrijiri medicale să beneficieze de condiţii cât mai bune în această perioadă. Sper să nu fie mulţi care vor avea nevoie”, a mai declarat premierul, precizând că ”ar ajuta în această perioadă ca liderii politici să se dezică total de cei care au astfel de mesaje anti-vaccinare”.
Întrebat dacă are situaţia amenzilor date după protest, premierul a declarat: ”Mă aştept să fie date amenzi, încă nu avem situaţia”.
Peste 10.000 de persoane au participat, sâmbătă seară, la un protest anti-vaccinare şi faţă de certificatul verde în Capitală.
Manifestaţiile au pornit din Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, s-au reunit în Piaţa Victoriei, iar apoi o parte dintre protestatari s-au deplasat la Palatul Cotroceni, cerând preşedintelui Klaus Iohannis demiterea Guvernului.






