Președintele Asociației Tomis Antidrog Constanța, George Drăgan: Ce măsuri ar trebui să ia autoritățile pentru ca elevii să nu ajungă să consume droguri

Știrile zilei
Președintele Asociației Tomis Antidrog Constanța, George Drăgan, aduce în atenția publică o serie de măsuri de care autoritățile ar trebui să țină cont în contextul tragediilor petrecute în ultima perioadă pe fondul creșterii consumului de droguri.
„În contextul ultimilor întâmplări din România, evenimente ce au ca laitmotiv consumul de droguri, asistăm la o dezbatere publică intensă și la o încercarea de a „îndulci’’ prin măsuri legislative combaterea consumului și a traficului de droguri”, spune George Drăgan.
Se vorbește de noi reglementări în școli, prin introducerea testelor antidrog în rândul elevilor, lecții de prevenție privind efectele drogurilor și măsuri mai aspre privind „drogul la volan”.
Măsuri discutabile, dacă sunt benefice sau nu pe termen lung, dar ce nu se vorbește sunt următoarele aspecte:
- Concomitent cu drogurile trebuie să prevenim din timp, la vârste fragede, consumul de tutun, apoi consumul de alcool și abia apoi să vorbim de droguri, deoarece copiii ajung gradual cu vârsta să devină interesați de anumite vicii nocive;
- Obținerea permisului de conducere să se facă cu trei probe: examen scris, probă de zi, probă de noapte, iar în cadrul orelor de legislație rutieră să fie introdus curs special de alcool și drog la volan;
- Psihologii școlari trebuie să aibă normă de consiliere a elevilor lunar, prin selecție, astfel într-un an școlar toți elevii să aibă parte cel puțin o dată de consiliere;
- Paza în școli să fie obligatorie, iar firmele de pază să obțină atesta special pentru angajații care deservesc instituțiile de învățământ (proba sportivă, cursuri de auto apărare);
- Introducerea în mod obligatoriu la orele de dirigenție a unei ore pe lună de dezbateri pe diferite teme: alcool, tutun, drog, bullying, sex folosind rețeaua de psihologi școlari sau parteneriate cu alte institutii: mass media, universități prin facultățile de psihologie, biserică, ministerul de interne și altele;
- Măsuri ferme pentru elevii care consumă pe domeniul școlii ( tutun, alcool, droguri) sau recurg la violență atât în rândul elevilor cât și profesorilor prin exmatriculare fără drept de înscriere la alte școli timp de 1 an și asta de la prima abatere;
- Elevii care postează în timpul orelor de curs pe rețelele de socializare să fie sancționați prin scăderea notei la purtare;
- În cinematografe, în toată rețeaua națională, ar trebuie pe lângă reclame comerciale, să fie introduse obligatoriu mesaje cu impact social împotriva viciilor în general: o lună pentru drog, o lună pentru alcool, o lună pentru tutun, o lună pentru jocurile de noroc, o luna pentru bullying și altele;
- Schimbarea legislației privind accesul la rețelele de socializare și la conținutul acestora;





