Primăria și Consiliul Local Cumpăna organizează pentru doamnele din localitate și pentru prietenele comunei Ziua Internațională a Femeii

Administrație locală
Astăzi, Primăria și Consiliul Local Cumpăna a organizat, pentru doamnele din localitate, dar și pentru prietenele comunei, Ziua Internațională a Femeii. La eveniment sunt prezente aproximativ 350 de femei.
„Aici mă aflu în sânul familiei Cumpăna. Familia mea este Cumpăna. Locuitorii comunei Cumpăna sunt reprezentați astăzi de doamne, domnișoare și nu numai, prietenele comunei Cumpăna care, pe parcursul unui an calendaristic, indiferent de profilul activității, au fost alături de noi. Avem doamne care vin din educație, din sănătate, din sport, din cultură, oameni care vin din toate domeniile de activitate care se regăsesc și își găsesc liniștea, pacea, dar mai mult decât atât simt cu adevărat prietenia noastră, a cumpănencelor”, a explicat, cu multă emoție primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.


Este firesc să ne bucure că suntem din nou împreună
Primarul Mariana Gâju le-a urat cumpănencelor, dar nu numai, sănătate, pace în sânul familiei, bucurii.
„Este firesc să ne bucure că suntem din nou împreună după o pauză de doi ani de la această activitate care este dedicată în exclusivitate femeii. Femeia, cea care cu sufletul bun, cu dragostea sa, reușește să dăruiască dragoste, reușește să primească dragostea, dar să o dăruiască”.
Primarul comunei Cumpăna a oferit tuturor doamnelor un exemplar din ultimul volum al scriitoarei constănțene Cristina Tamaș.
Cristina Tamaș este prozator, dramaturg, dar și dascăl constănțean care a format generații întregi de studenți. Scriitoarea fost profesor universitar în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.







