Primarul din Eforie, supărat foc când a aflat că 100 de repatriați din Italia vor fi cazați, din această seară, la Complexul Hotelier „Dunărea”

Știrile zilei
După ce a aflat că 100 de repatriaţi din Italia ajung în această seară şi la Complexul hotelier Dunărea din Eforie, primarul orașului Eforie Robert Șerban a reacționat într-o postare pe Facebook.
Redăm integral supărarea edilului:
„Am sperat până în ultimul moment că autoritățile responsabile vor anula decizia privind desemnarea unui activ hotelier din Eforie ca centru de carantinare. Am făcut toate demersurile legale. Locuitorii din Eforie au trimis autorităților un document, o analiză privind impactul sanitar și socio-economic pe care îl poate genera carantinarea la un hotel din orașul nostru. 75 de pagini cu semnături însoțesc această petiție.
Autoritățile m-au anunțat că demarează această operațiune.
Am informat Prefectura Constanța și DSP Constanța că nu sunt de acord cu acțiunea de carantinare în orașul Eforie”.





