Primarul Vergil Chițac, despre Cazino: „Trebuie să ne gândim cum să facem bani ca să funcționeze”

Știrile zilei
O vizită la nivel înalt a avut loc astăzi pe șantierul Cazinoului Constanța, acolo unde ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a venit pentru a verifica stadiul lucrărilor. Alături de acesta s-a aflat și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, care a făcut mai multe declarații.
Primarul Constanței a afirmat că întârzierea lucrărilor este cauzată de faptul că nu au putut fi anticipate toate lucrările de care este nevoie, precum și de scumpirea materialelor de construcții:
„Puțin întârziat planificat pentru a se termina în luna martie a anului viitor, din considerente obiective. În primul rând, oricât de bun ar fi fost proiectantul nu putea să prevadă toate lucrările necesare la o clădire construită în 1910 și, în special la partea de consolidare. Și, a doua perspectivă este faptul că materialele de construcții s-au scumpit cu 50% față de momentul în care a fost licitat în acest proiect, când devizul a însemnat materiale mai ieftine.
S-au căutat tot timpul soluții legale și se caută în continuare pentru a se finaliza construcția, care se va finaliza, dar puțin întârziat”, a explicat Vergil Chițac.
Totodată, primarul municipiului Constanța a afirmat că se gândește la o modalitate de a atrage bani pentru întreținerea Cazinoului, după ce lucrările acestuia vor fi finalizate:
„Clădirea va avea funcție culturală pentru că așa a fost proiectul inițial. Noi ne pregătim să o recepționăm. Sunt bucuros, dar și îngândurat în același timp. Pentru că această clădire va trebui întreținută și, în același timp, îmi pun problema că ea trebuie să facă bani. Pentru că dacă vom avea și stadionul, și îl vom avea, dacă vom avea și Sala Polivalentă, și o vom avea, dacă vom avea și Cazinoul, și îl vom avea, și vor intra în patrimoniul nostru și le vom administra trebuie să ne gândim cum să facem bani ca să funcționeze aceste edificii”, a mai declarat Vergil Chițac.
Foto: Facebook






