Prioritățile candidatului Pro România la Primăria Constanța, Mircea Dobre: Refacerea parcurilor, 3.700 de locuri de parcare subterană și spații civice

Alegeri
Candidatul Pro România la Primăria Constanța, Mircea Dobre, a prezentat care vor fi sursele de finanțare pentru proiectele pe care vrea să le facă în municipiu după ce va câștiga alegerile, spunând că cele mai multe dintre aceste vor fi realizate cu fonduri europene.
Mircea Dobre a declarat astăzi într-o conferință de presă, că proiectele sale sunt eligibile pentru trei axe cu fonduri europene.
“Avem trei axe principale pe care ne bazăm pe fondurile europene, pe ciclul financiar 2021-2017. Este vorba de Axa Prioritară numărul 3 și Axa Prioritară numărul 4 care fac parte din Programul Operațional Regional. Axa numărul 3 este specializată pe zona orașelor care sunt prietenoase cu mediul și aici intră tot ce înseamnă parcuri, promenada verde, spații civice și parcările subterane care sunt prevăzute cu parc deasupra Axa 3 coroborată cu Axa 4 putem realiza aceste soluții de parcări subterane. Valoarea totală este 52,5 milioane de euro”, a declarat candidatul Pro România la Primăria Constanța.
El a explicat că pe Axa 4 vor fi finanțate lucrările de infrastructură.
“Axa numărul 4 este pentru o regiune mai accesibilă și aici sunt lucrările de infrastructură. Că vorbim de breteaua care leagă din zona bulevardului Aurel Vlaicu către zona Eden, discutăm despre lărgirea străzii Ștefăniță Vodă la patru benzi. Bulevardul Aurel Vlaicu trebuie să sufere o transformare prin realizarea de pasaje/pasarele și chiar a unui drum colector. Tot pe Axa 4 intră și pasajul rutier subteran și pietonal din Faleză Sud de la Poarta 6. Valoarea totală a acestor proiecte este de 35 de milioane de euro”, a explicat Mircea Dobre.
El a menționat că pentru realizarea proiectelor vor fi folosite fonduri și din Axa 7.
“Avem Axa Prioritară numărul 7 și aici este pe Programul Operațional Transport și este dezvoltarea unui transport integrat de tip multimodal și aici intră autogara. Are o valoare de 20 de milioane de euro. Parcările supraterane cărora nu le poate fi asigurată o zonă verde, o zonă de piațetă, care însumează 5591 de locuri de parcare vin din bugetul administrației publice locale și se ridică la valoare de aproximativ 28 de milioane de euro”, a menționat candidatul Pro România la Primăria Constanța.

El a mai spus că valoarea fondurilor europene necesare acestor proiecte depășește 100 de milioane de euro.
“În total fonduri europene înseamnă 108 milioane de euro pentru realizarea proiectelor prezentate până acum. Sunt două excepții. Parcarea de la Pescărie care este prevăzută pentru a facilita accesul pentru toți turiștii, dar și pentru constănțeni, pentru proiectul Portul Turistic Diamant, care are 1070 de locuri și mai este parcarea supraterană din Portul Tomis în care nu am prins-o în această finanțare pentru că acolo discutăm de o zonă specială în ceea ce privește zona portului turistic Tomis”, a mai declarat Mircea Dobre.
Citește și:







