Programul evenimentelor organizate de Primăria Cumpăna de Ziua Armatei Române

Știrile zilei
Primăria şi Consiliul Local Cumpăna organizează o serie de manifestări prilejuite de Ziua Armatei Române, celebrată pe 25 octombrie.
Evenimentele dedicate acestei zile importante vor debuta, de la ora 10.00, cu depuneri de coroane de flori la “Memorialul Eroilor”, amplasat în comuna Cumpăna, pe șoseaua Constanței nr. 2B. Ulterior, de la ora 10.15, va urma un ceremonial și depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial situat ȋn apropierea Bisericii „Sfânta Maria”, și se vor încheia la Monumentul eroilor din cel de-al doilea război mondial, situat în fața Casei de Cultură din Cumpăna.
De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri.





