Protest de proporții în această seară în Piața Victoriei din Capitală, pentru susținerea DNA

Știrile zilei
Un protest față de propunerea ministrului Justiției Tudorel Toader de revocare din funcție a șefei Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este anunțat pentru această seară în Piața Victoriei din Capitală.
Prin intermediul unei rețele de socializare, manifestații au fost convocate și pentru duminică, în București dar și în alte orașe din țară și din diaspora.
„Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declanșat procedura de revocare din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Vino în Piață să protestăm împotriva acestor decizii îndreptate împotriva luptei anticorupție care încalcă angajamentele europene ale României și demonstrează încă o dată că PSD nu a înțeles unul dintre principalele mesaje ale manifestanților din Piață Victoriei: Vrem Justiție, NU Corupție!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
Protestul de vineri seară din Piață Victoriei ar urmă să înceapă în jurul orei 19.00.
Peste o mie de persoane au protestat și joi seară în Piața Victoriei, imediat după anunțul ministrului Justiției de declanșare a procedurilor de revocare a Laurei Codruța Kovesi. Sloganuri precum „DNA să vină să va ia!”, „Nu scăpați!”, „Hoții”, „Tudorel, demisia!” au fost scandate de manifestanți. Proteste au fost și în Cluj-Napoca, Sibiu, Constanța, Brașov sau Iași.
Foto: https://www.facebook.com/events/189802718283440/






