Proxenetul din Năvodari, care-și punea amanta să se prostitueze, nu știe cum să iasă din închisoare

Știrile zilei
Laurențiu Pericică a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare, la finele anului trecut. Nu mai are mult de stat după gratii, întrucât a fost și arestat preventiv, însă nu știe ce să mai facă pentru a scăpa de detenție. Cereri de eliberare condiționată pe bandă rulantă, plângeri, chiar și cereri de întrerupere a executării din cauza unor afecțiuni medicale.
Laurențiu Pericică a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a ieșit la iveală că își punea amanta să se prostitueze, la un moment dat lăsându-se cu acuzații de lipsire de libertate în mod ilegal. Totul a pornit când o tânără l-a cunoscut pe individ și, știind că este căsătorit, dar pe motiv că este îndrăgostită, a ales să se mute la el, acolo unde domicilia și soția. După o perioadă, iubitul și soția acestuia i-au transmis că trebuie să muncească pentru că nu o mai pot întreține, soluția fiind prostituția. Și așa a fost.

Eliberare condiționată
În momentul în care femeia a decis să se retragă, se pare că Pericică i-ar fi luat copilul. Au fost instituite filtre ale Poliției atunci, copilul fiind recuperat, iar bărbatul a ajuns în atenția oamenilor legii.
A fost trimis în judecată și condamnat, pe fond, la 5 ani de închisoare. Însă, la apel, a fost achitat pentru lipsire de libertate în mod ilegal și condamnat la 3 ani pentru proxenetism. Decizia a fost definitivă la finele anului 2021.
Însă, de atunci, bărbatul a depus mai multe cereri de eliberare condiționată, ultima fiindu-i respinsă de Tribunalul Constanța pe 12 septembrie 2022.
Însă, el a depus și plângeri în instanță, dar și cereri de întrerupere a executării pedepsei, invocând motive de sănătate.
DREPT LA REPLICĂ
„În legătură cu știrea publicată, noi, familia vrem să menționăm că nu sunt cereri de eliberare pe bandă rulantă, ci numai cele de care beneficiază orice deținut care a executat 3/4 din pedeapsă!
Laurențiu Pericica are probleme de sănătate, dovedite în instanță cu un dosar de 157 de pagini!
Laurențiu Pericica are o fată adolescentă care are foarte mult acces la internet, iar astfel de informații îi afectează viața personală”, a transmis familia lui Laurențiu Petricica.






