Răzbunare pentru valizele cu 600.000 de euro livrate lui Mircea Băsescu. Gardul vilei fostului președinte, vandalizat

Știrile zilei
Gardul vilei lui Traian Băsescu a fost vandalizat! „Petrov, achită-ți datoriile”, este mesajul scris de Marian Căpățână pe gardul vilei de protocol.
„Trebuie să le explice milioanelor de români care au plecat în afară de ce a distrus capitalul. Nu am vandalizat. Eu de astăzi, o lună de zile, voi învăța să fac graffiti. Vor urma și alții, Victor Ponta. Eu sunt așa -zisul intermediar între Bercea Mondial și Micea Băsescu.
Știe toată lumea că atunci când am fost arestat eu și Mircea Băsescu, acest individ a ieșit sub umbrela luptei anticorupție pe care o făcea Kovesi, acea individă monstruoasă.
Am fost arestat că aș fi intermediat banii dintre Bercea Mondial și Mircea Băsescu. Eu am făcut doi ani de pușcărie din cauza acestor escroci. Eu am numărat banii, cei 600 de mii de euro pe care i-a adus Bercea Mondial lui Mircea Băsescu pentru Traian Băsescu au fost ca Bercea Mondial să fie scăpat de justiția independentă”, a spus Marian Căpățână.
„Mie trebuie să-mi dea mie 300 de mii de euro”, a mai spus acesta.
Ce spun polițiștii
Cu privire la faptul că pe gardul împrejmuitor al unui imobil ce aparține RAPPS, persoane necunoscute ar fi inscripționat, cu vopsea, un mesaj, Poliția Capitalei face următoarele precizări: „În cauză, Secția 1 Poliție efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, urmând a fi dispuse măsuri legale”.
Sursa foto: Antena 3






