Razii în tot județul Constanța pentru prinderea șoferilor drogați și beți

Știrile zilei
Polițiștii din tot județul Constanța au efectuat, în acest week-end, razii la nivelul întregului județ pentru prinderea șoferilor iresponsabili care continuă să se urce la volan beți sau drogați.
Astfel, la data de 15 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pentru pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 900 de lei.
În perioada 15 -17 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, în valoare totală de peste 10.000 de lei.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
În perioada 15 – 17 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
La data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au desfășurat o acțiune pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, în valoare totală de peste 3.000 de lei.
La data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa au desfășurat o acțiune pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.000 de lei.
La data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat o acțiune pentru pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 la O.U.G. 195/2002 și 3 la Legea 61/1991, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, două permise de conducere.






