Reacția autorităților după ce ONG-ul Letea Wild Horses a adus acuzații jandarmilor implicați în salvarea oilor de pe nava Queen Hind

Știrile zilei
Membrii ONG-ului Letea Wild Horses, care spun că au scos marți zeci de oi din nava scufundată parțial în Portul Midia, anunță sistarea operațiunilor de salvare, după ce proprietarul animalelor a venit „însoțit de jandarmi” și a „aruncat toate cele aproximativ 80 de oi salvate până atunci într-o dubă”, fără a permite veterinarilor să acorde îngrijiri animalelor rănite.
„După 8 ore în care echipa noastră a salvat zeci de oi din epava de la Constanța, când colegii noștri și cei de la ISU erau încă înăuntru, încercând să salveze alte zeci de animale, a apărut proprietarul (un cetățean de origine arabă) însoțit de jandarmi.
Au aruncat toate cele aproximativ 80 de oi salvate până atunci într-o dubă și au plecat imediat, deși legea spune că, odată nava abandonată, oile au intrat în proprietatea statului român. Destinația ar fi fost o fermă a respectivului din localitatea Nuntași (sau Peștera, ne zice o altă sursă)”, potrivit unei postări pe pagina ONG-ului Letea Wild Horses.
ONG-iștii fac apel la premierul Ludovic Orban și președintelui Klaus Iohannis să intervină pentru a permite salvatorilor „să preia oile care au supraviețuit și să le ofere viețile decente pe care le merită și pe care și le-au câștigat cu prețul unei suferințe cumplite”.
După această postare, autoritățile au reacționat.
„Ca urmare a informaţiilor difuzate în spaţiul public, referitoare la jandarmii implicați în sprijinul autorităților care acționează în Portul Midia, pentru eliminarea oricăror neclarităţi sau suspiciuni, facem următoarele precizări:
În data de 26.11.2019, în intervalul orar 16.00-18.00, 9 jandarmi au fost solicitați să acorde sprijin efectivelor I.S.U. pentru a ajuta la transportul oilor salvate, de la cheu până la un țarc special amenajat, unde exista apă și hrană pentru animale, aflat la o distanță de aproximativ 600-700 metri de cheu.
Jandarmii nu au executat alte activități în zonă, iar ulterior s-au deplasat la sediul unității.”
„Pe navă mai sunt alte câteva zeci de animale vii, dar voluntarii au decis să sisteze operațiunile de salvare, atâta timp cât zeci de oameni se străduiesc să salveze niște animale doar ca jandarmii să stea pe mal și să le ducă la abator, de îndată ce sunt scoase din apă”, mai scriu membrii ONG-ului Letea Wild Horses.
Pe nava care s-a scufundat parțial se aflau 14,000 de oi.
https://youtu.be/JROGNJKvw_M






