Restructurări masive la Poșta Română: Dispar peste 400 de posturi din administrația centrală

Știrile zilei
Poșta Română intenționează să reducă la jumătate numărul angajaților din administrația centrală. Mai exact, sunt vizate 481 de posturi, potrivit unei scrisori semnate de directorul-adjunct Carmen Mirela Alecu.
Scrisoare semnată de directorul-adjunct al Poștei Române a intrat în posesia Libertatea.
Directorul adjunct acuză că se fac presiuni asupra angajaților să plece voluntar în schimbul a 4-5 salarii compensatorii și că noua organigramă nu are un fundament real și corect, fiind realizată într-o totală lipsă de transparență.
„Vor avea loc concedieri care vor genera acționări în instanță pe numele companiei. Având în vedere încălcarea legislației muncii, procesele vor fi pierdute de companie, în consecință vor fi generate costuri de despăgubire a celor concediați”, se arată în scrisoare destinată premierului Nicolae Ciucă, ministrului comunicațiilor Sebastian Burduja, conducerii companiei și sindicatelor, intrată în posesia Libertatea.
Valentin Ștefan, directorul general al companiei, a confirmat că societatea se află în restructurare.
„Suntem în proces de tentativă de restructurare de un an și jumătate. Până acum o lună nu am putut să o facem din cauza sindicatului. Anul trecut, estimarea era de reducere a organigramei cu 419 posturi, iar economia ar fi de 3,5 milioane de lei pe lună”, afirmă Valentin Ștefan, citat de Libertatea.
Directorul general al companiei mai spune că activitatea Poștei nu va fi perturbată de restructurări.
Citește și:
NU dați click pe mesajele „trimise” de Poșta Română! Puteți rămâne fără banii din contul bancar






