Românii vor putea primi bani de la stat pentru consolidarea clădirilor. Ce documente sunt necesare

Știrile zilei
Parlamentul României a votat un proiect de lege prin care se dorește elaborarea unui program de finanțare pentru consolidarea clădirilor persoanelor fizice, firmelor sau instituțiilor publice, anunță bugetul.ro.
Inițiativa adoptată de forul legislativ va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis și se referă la un program care urmează să se desfășoare pe o perioadă de patru ani și prin care se dorește consolidare clădirilor cu risc seismic ridicat.
„Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și creșterii eficienței energetice a acestora”, se arată în proiectul de lege, potrivit sursei citate.
Finanțarea din cadrul acestui program va fi nerabursabilă, iar firmele de stat vor beneficia de bani sub forma unui ajutor de stat.
Cei care doresc să își consolideze clădirile, vor trebui să depună la Ministerul Dezvoltării următoarele documente:
- autorizației de construire în termen de valabilitate, obținută pe baza proiectului pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor, reglementată prin Legea nr. 50/1991;
- devizului general – în care se identifică categoriile de cheltuieli ce se finanțează de la bugetul de stat și cele suportate de autoritatea locală/ beneficiar;
- documentelor care să prezinte stadiul fizic realizat, dacă este cazul.
ATENȚIE! Legea nu a fost încă promulgată, ci doar adoptată de Parlament. Aceasta va produce efecte după ce va fi promulgată de președintele României.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Citește și:






