S-a înființat o nouă direcție în cadrul Ministrul Familiei: Ce trebuie să facă părinții care pleacă la muncă în străinătate?

Știrile zilei
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a afirmat, la Iași, în cadrul unei dezbateri despre prevenirea abandonului școlar că în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a fost înființată o nouă direcție.
Această direcție se va ocupa împreună cu autoritățile locale de copiii care au rămas în România și ai căror părinți sunt plecați în străinătate.
„Acești copii au rămas aici cu bunici care între timp au îmbătrânit sau nu mai au resurse financiare. Nu mă refer la cazurile fericite în care părinții au plecat la muncă și trimit lunar bani, astfel încât copiii, chiar dacă sunt lipsiți de prezența și iubirea părinților, au totuși bani pentru a-și cumpăra rechizite, haine sau alimente. Noi avem 40.000 de astfel de situații, în care copiii au fost lăsați în grija unor persoane care sunt binevoitoare, dar nu se mai descurcă”, a declarat Gabriela Firea.
De asemenea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a menționat că fiecare familie va trebui să anunțe autoritatea locală care va fi persoana responsabilă de grija copilului.
„Trebuie să fie o persoană sau două persoane care să își asume în fața autorităților grija pentru acel copil. Va duce la eradicarea acestui fenomen atât de grev, pe de o parte abandonul școlar, iar pe de altă parte familii care lasă copiii în plasament pentru că nu au posibilitatea să le asigure traiul zilnic”, a adăugat Ministerul Familiei, Tineretului și Egaității de Șanse, scire News.ro.






