Sâmbăta Mare: Tradiții și superstiții pentru noaptea de Înviere

Știrile zilei
Astăzi, în Sâmbăta Mare, este prăznuită îngroparea Mântuitorului și propagarea Sa la Iad. Sâmbăta Mare este o taină, pentru că, deși sâmbăta înseamnă odihnă, Ea este totuși o lucrare, potrivit Crestinortodox.ro.
Apostolul Petru spune că S-a pogorât la Iad și „a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare” (I Petru 3:19). Astfel, în răstimpul dintre moarte și înviere, când trupul Său zăcea în mormânt, Iisus Hristos a coborât cu sufletul Lui îndumnezeit printre cei adormiți, ținuți până atunci sub stăpânirea celui rău și le-a propovăduit cuvântul Evangheliei.
Însă, nu toți morții au răspuns la chemarea Mântuitorului, ci au fost mulți care nu I-au putut înțelege cuvintele din cauza învârtoșării lor spirituale. Au fost și cei care L-au auzit, însă nu voiau să-I primească îndemnul.
În iad, Iisus Hristos vestește eliberarea celor legați de diavol, a celor care au crezut în cuvintele Sale. Când se spune că Iisus a coborât la Iad, nu trebuie să se creadă că este vorba despre locul de osândă a celor păcătoși, ci pur și simplu, de împărăția morților, unde zăceau drepții și păcătoșii.
Taina Sâmbetei celei Mari este redată în Sinaxarul acestei zile astfel:
„În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, toate umplându-le. Acela ce ești necuprins Hristoase, Dumnezeule!”.
Biserica mărturisește că Hristos, prin pogorârea Sa la Iad a sfărâmat porțile Iadului, ca această închisoare să rămână neputincioasă.
Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare:
În această zi, dimineața, copii și adulții merg, potrivit tradiției, îmbrăcați în haine noi, la biserică pentru a se spovedi și împărtăși.
Seara, în toate bisericile ortodoxe, se oficiază slujba de Înviere. Credincioșii participă în număr foarte mare, iar gospodinele aduc câte un coș plin cu bucate pentru a le sfinți, cu scopul de a le împărți săracilor și nevoiașilor.
Preotul cheamă creștinii să ia Lumină astfel: „Veniți de luați Lumina!”. Credincioșii iau Lumina și o transmit mai departe, până când, toată lumea are lumânările aprinse în mână/
Există, în tradiţia străveche, un obicei, conform căruia, după ce au luat lumină, credincioşii trebuie să meargă şi la mormintele celor trecuţi în nefiinţă, pentru ca cei de dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.
Resturile de lumânări de la Înviere sunt păstrate cu credinţă de oameni, deoarece, în vreme de necaz, grindină, furtună, acestea sunt de ajutor prin aprinderea lor şi prin rugăciune, potrivit Traditii-superstitii.ro.
Superstiții pentru noaptea de Înviere:
- În noaptea de Înviere se deschid cerurile, ard comorile pământului;
- Este un moment prielnic pentru vrăji și farmece;
- Cine se va naște de Paște, când se trag clopotele, va fi un om norocos de-a lungul vieții;
- Se crede că sufletele celor care mor în Sâmbăta mare oscilează între Rai şi iad, între lumea viilor şi lumea morţilor;
- Îți vor asuda mâinile la vară dacă pui mâna pe sare;
- Se crede că în cele trei zile de Paşte ard, în cer, nevăzute, trei candele mari.
Surse: www.crestinortodox.ro, www.traditii-superstitii.ro
Foto: www.doxologia.ro
Citește și:
Săptămâna Patimilor: De ce gospodinele scot totul din casă la aerisit în Lunea Mare
Marțea Mare: Pilda celor zece fecioare și ce semnificație are
Miercurea Mare: Ziua în care Iuda Iscarioteanul l-a vândut pe Mântuitorul Iisus Hristos
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare: De ce fetele tinere fac 12 noduri unei ațe
Vinerea Mare, zi de mare doliu pentru creștinitate: De ce femeile nu coc pâine astăzi






